Autorizatie de mediu

Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune conform prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind Protecţia Mediului aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu sunt obligatorii atât pentru desfăşurarea activităţilor existente, cât şi pentru începerea activităţilor noi, conform prevederilor art.5 din Ordinul nr.1798/2007 al Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, modificat prin Ordinul nr.1298/2011.

Reglementarea din punctul de vedere al protecţiei mediului se face pentru activităţile prevăzute în anexa nr 1 la Ordinul nr.1798/2007.

SERVICII OFERITE:

  • Consultanţă pentru elaborarea Cererii şi a Fişei de prezentare şi declaraţie având conţinutul cuprins în Ordinul M.M.D.D. nr.1798/2007;
  • Publicarea Anunţului public privind depunerea  solicitării de obţinere a autorizaţiei de mediu;
  • Depunerea dosarului conţinând Cererea, Fişa de prezentare şi declaraţie, anunţul public şi a celorlalte documente necesare pentru emiterea autorizaţiei de mediu, puse la dispoziţie de BENEFICIAR, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului;
  • OBTINEREA VIZEI ANUALE PENTRU AUTORIZATIA DE MEDIU.